Convorbirile Trinitas

Convorbirile TRINITAS: luni-vineri, 18.15-19.00

Sinceritatea comunicării deschise şi însufleţite de bucuria unei vieţi îmbisericite, cuvântul viu şi eficient transmis de cei care, prin gând, inimă sau faptă, au devenit oglindă a Dumnezeirii, simpla ieşire în întâmpinarea celui aflat în căutarea comuniunii cu Dumnezeu, toate aceste gesturi deschid perspectiva unui spaţiu în care lumina credinţei transfigurează actul cultural, înduhovniceşte actul cunoaşterii ştiinţifice, deschide porţi între oameni.

Ediţiile emisiunii Convorbirile TRINITAS reprezintă ocazia întâlnirii cu cei care, prin vocaţia spiritualizată a cuvântului, prin ştiinţa pe care o împărtăşesc sau prin anvergura proiectelor de comunicare socială pe care le gestionează, îşi dezvăluie chemarea primită de a-i sluji Domnului prin ajutorul acordat celor care au nevoie de el.

Împliniri, fapte, idei, bucuria de a mărturisi prin gest, cuvânt sau responsabilitate socială revelaţia hristică, toate acestea sunt aduse în spaţiul emisiunii Convorbirile TRINITAS pentru ca puterea exemplului să îndrepte atenţia asupra bucuriei de a respira bogăţia spirituală a Ortodoxiei.